Strain de diplomatie, Traian Basescu s-a folosit de diplomati. Ca sa arunce o galeata de tacere peste vuietele alora care o tin de aproape o saptamana tot intr-o "intinsoare" - vorba decadentului de Mateiu Caragiale - prin piete.

Diplomatii, oameni rabdatori prin natura meseriei si mult stitutori de la cate treburi de mirare au vazut, au ascultat atent, au motait neutru si au incercat sa analizeze discret, in sine, toleranta timpanului prezidential la zgomotul colectiv.

Nu stiu ce concluzie au tras ambasadorii, care au plecat in urechi cu ecourile vocii unui presedinte care, ciudatenie, parea intr-o armonie aproape de ideal cu Romania.

Cu Romania cuminte si silitoare, care-si plateste datoriile la centima si care-si flutura cochet batistuta catre investitorii cazuti prada farmecului sau. Cu Romania care se pasioneaza de Primavara araba, nu de Iarna de la Universitate. Cu Romania care simpatizeaza cu natia palestiniana, dar nu pentru ca-si scoate palaria in fata palestinianului Arafat (Raed).

Dupa intalnirea cu presedintele, ambasadorii, obligati la echilibru, vor gasi talcul corect al tacerii prezidentiale (care n-are nimic eroic) si sensul exact (care n-are nimic misterios) al vuietului din strada.

Dupa intalnirea cu ambasadorii, presedintele si-a oprit un rest de tacere. Pentru uz personal. Nu, nu este un caz de autohipnoza. E doar pentru trecerea treptata intr-un vis agitat. Despre Romania care nu-l intelege. Si care, deocamdata, a aruncat somniferele.

(Material realizat de Indira Crasnea, indira@mediafax.ro).